Ce amendă a primit hotelul din Venus în piscina căruia s-a înecat un copil de 5 ani

Ce amendă a primit hotelul din Venus în piscina căruia s-a înecat un copil de 5 ani
Publicat: 21/08/2015, 18:39

Președintele ANT, Mirela Matichescu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că reprezentanții Autorității au făcut un control la hotelul respectiv, stabilind că unitatea avea o persoană desemnată cu supravegherea piscinei și acordarea primului ajutor, dar că aceasta nu avea certificatul de salvamar, așa cum prevede legea.

Din acest motiv, hotelul a fost sancționat cu 20.000 de lei.

Mirela Matichescu a precizat că, în rest, unitatea respecta toate prevederile legale, având panou de avertizare la piscină și având afișat și programul de funcționare al acesteia.

Un copil de cinci ani a murit, miercuri seară, după ce a căzut în piscina unui hotel din stațiunea Venus.

Conform anchetatorilor, copilul se afla la mare împreună cu părinții, sosiți din București, iar miercuri seară s-a jucat pe terasa hotelului. La un moment dat, părinții au sesizat dispariția copilului și au alertat personalul unității de cazare.

Ulterior, copilul a fost găsit în piscina hotelului, fiind scos din apă de un turist.

Cadrele medicale de la Ambulanță care au sosit imediat la locul incidentului au încercat timp de mai multe zeci de minute să îl resusciteze pe copil, care a fost transportat la Spitalul Municipal Mangalia, iar în jurul orei 22.35 a fost constatat decesul. Cadavrul a fost dus la Morga Mangalia pentru necropsie.

Polițiștii constănțeni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz, cercetările fiind continuate pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs incidentul.

Potrivit anchetatorilor, piscina hotelului în care s-a înecat copilul este supravegheată în timpul programului, adică între orele 08.00-18.00, de un angajat, iar apelul la 112 prin care se anunța incidentul a fost făcut în jurul orei 21.10.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...